mie. oct. 16th, 2019

Prezentarea comunei

Comuna Finta este situată în zona de sud-est a judeţului Dâmboviţa, la aproximativ 35 km faţă de Municipiul Târgovişte şi la aproximativ 30 km faţă de Municipiul Ploieşti.
Relieful este de câmpie, fiind slab ondulat şi cu cădere generală de la nord la sud.

Populaţia comunei este de aproximativ 4600 locuitori, suprafaţa este de 4922 ha.

Satele componente sunt: Finta Veche, Bechineşti, Finta Mare, Gheboaia.

Astăzi comuna Finta beneficiază de extindere alimentare cu gaze naturale, alimentare cu apă curentă, infrastructură îmbunătățită, grădiniță construită nou, cămine culturale reabilitate, școli reabilitate, canalizare, iluminat public tip Led.

 

Evenimente istorice
BĂTĂLIA DE LA FINTA

Să învățam istoria din ape,
Cu amintiri ce le păstrează mintea
Și las-o lacrimă să cadă,
Vorbind de bătălia de la Finta…

    Comuna Finta cu cele patru sate componente este așezată în partea de sud – est a județului Dâmbovița, pe malul stâng al râului Ialomița, în cursul său mijlociu.
Dintre satele comunei, cel mai vechi este satul Finta Veche, ce datează de peste 500 de ani, așa cum reiese din spusele bătrânilor. Un oarecare Flindul Băjeanca, venit de prin părțile Severinului, s-a așezat cu casa la punctul Islaz, fostă vie doctor Drăgănescu, pe atunci teren acoperit cu păduri. De la el a primit satul care s-a creat în numele, satul lui Flindul, zis apoi Finta, care s-a denumit Finta Veche spre a se deosebi de Finta Nouă sau Finta Mare. Deci acest sat datează de la începutul secolului al XVI — lea.
După acest haiduc au mai venit și alții tot de prin părțile Olteniei pe la Drăgaica (24 iunie) ocupându-se cu păstoritul sau negoțul; unul dintre aceștia numit Neagu Becheanu a venit și s-a așezat lângă satul Finta Veche tot în pădure, urmașii săi întemeind satul Bechenilor, în care azi familiile de Becheanu sunt mai multe.
La 16-27 mai 1653, are loc pe raza comunei Finta lupta între trupele lui Vasile Lupu, domnul Moldovei, care venise cu oastea să detroneze pe Matei Basarab de pe tronul Țării Românești și să pună în loc pe loan, fiul său, dar nu a reușit căci a fost învins de ostașii lui Matei Basarab, care după ce reușise să apere cetatea de scaun Târgoviște, a urmărit oastea lui Vasile Lupu.
Oastea Țării Românești era formată din circa 30000 de osteni: curteni, seimeni, slujitori și slugi boierești; ea avea de înfruntat o oaste inferioară din punct de vedere numeric, circa 24000 de osteni, în majoritate cazaci și mercenari germani.
În fața acestei puternice armate ce își apăra țara, ședea oastea lui Vasile Lupu, inferioară din punct de vedere numeric așteptând sosirea cazacilor care se aflau în urmă la o distanță de câteva ceasuri.
După câteva ore de așteptare, în care timp Vasile Lupu a trimis “rând după rând” să grăbească pe cazaci, iar moralul trupelor sale a scăzut în mod evident.
    Spre seară când soarta luptei nu fusese decisă victoria oastei muntene a fost ușurată de o ploaie puternică care a udat praful de pușcă al cazacilor ce nu și-au mai putut utiliza puștile.
În faza finală a luptei, muntenii și-au descărcat toate puștile și tunurile în oastea inamică, intrată în panică, după care toată tabără lui Matei “se năpusti și intrară prin mijlocul for fără — de nici o frică, tăindu-i foarte rău cu sabile.” (Istoria Țării Românești, p.112).
Confruntarea militară de la Finta a avut un ecou internațional. A făcut obiectul unei producții literare, o poemă în versuri — tipărită la Brașov de tipograful Mihail Haermann și care a circulat în spațiul carpato- dunărean pusă pe note muzicale și cântată de cobzar la nunți și botezuri.
La mai puțin de un an de la bătălia de la Finta, Matei Basarab a încetat din viață, chinuit nu numai de amărăciunea pricinuită de răscoală slujitorilor săi, dar și de durerile cumplite provocate de rana de la Finta pe care un polon, plătit se pare de boieri i-a otrăvit-o.
A fost înmormântat la biserica domnească din Târgoviște, dar la scurtă vreme, osemintele lui au fost aruncate din mormânt de tătari și apoi au fost depuse în aripa de la mănăstirea Arnota, Vâlcea, ctitoria voievodului.
În anul 1916, noiembrie, 23, pe raza comunei, în satele Gheboia și Finta au avut loc lupte timp de două zile și două nopți între trupele române în retragerea spre Moldova și trupele germane care le urmăreau.
Vitejia dovedită de Matei Vodă în bătălia de la Finta era lăudată la scurtă vreme după luptă într-o poezie populară scrisă de un poet ocazional din Transilvania care spune că domnul a câștigat bătălia datorită curajului său.

 

VERSURI DESPRE FINTA

de prof.Vasile Ion- flu al satului

La o mie șase sute cinze’trei
Precum cronica ne-arată,
Vasile Lupu și Basarab Matei
Au dat la noi o luptă-ncrâncenată.

Primu-și îndreptase ținta
Către Muntenia toată,
Îns-aici, la noi la Finta
Oastea i-a fost detrămată.

Dârz, viteaz și înțelept,
La fizic puțin mai slab,
I-a ținut ‘Lupului’ piept
Domnul Matei Basarab.

În această luptă fratricidă,
Când s-au bătut românii între ei
Soarta a vrut să se decidă
Asupra oastei lui Matei.

El doar își apăra poporul,
Și nu ducea război de cotropire
Mai degrabă avea viitorul
În gând, și nu a sa mărire.

Nici nu era ca Lupu de-ngâmfat,
Era mai simplu și mai popular,
Nici nu era atâta de bogat,
Dar și-apăra al patriei hotar.

Al doilea Mihai a vrut să fie
Lupu, ca să mai facă o unire
Dar a confundat ideea de frăție
Cu propria idee de mărire.

Acum, când nu mai e atât de tare flinta
Și pericolul vine din altă parte,
Să luăm învățăminte de la Finta
Pentru o durabilă a păcii carte.